Cândva, bunicul meu obişnuia să îmi spună poveşti. Una din poveştile care m-a impresionat cel mai mult era aceea în care el era vânătorul neînfricat, care avea ca scop găsirea iepuraşului de aur din pădure. El spunea că iepuraşul se ascundea întotdeauna în timpul zilei, ieşind la iveală doar noaptea. Dacă ar fi să mă întorc în timp, dacă ar fi să retrăiesc sentimentul pe care mi-l provoca fiecare sesiune de poveşti, cred că aş fi mai mult decât bucuros să îmi strâng în braţe bunicul, pe dragul şi răposatul meu bunic, în timpul povestirii.
Timpurile se schimbă şi oamenii la fel. După moartea bunicului nu a mai existat nimeni care să mă îndrume într-o lume a fanteziei. Astfel, viaţa mea a început încetul cu încetul să păşească pe o altă treaptă a maturităţii. Înaintând în vârstă am început să înţeleg importanţa ocrotirii pădurilor. Oamenii, foarte lacomi şi indiferenţi faţă de mediul înconjurător, ar face orice ca să scoată câteva scânduri din lemn pentru a se "îmbogăţi" peste noapte. Nu bat câmpii, însă eu cred cu tărie că acest sentiment pătrunzător ce mă caracterizează în legătură cu natura se datorează din cauza bunicului meu. Simt că odată cu defrişările care au loc în această ţară minunată, o parte din mine dispare şi totodată îmi pierd amintirile frumoase. Cândva locul preferat al unui copil, acum locul preferat al criminalilor.
România este o ţară minunată, însă trebuie să recunoaştem faptul că legile sunt încălcate cu cea mai mare neruşinare posibilă. Eu văd această ţară fiind una dintre cele mai influente ţări ale Europei şi cred cu tărie că avem un potenţial uriaş în faţa oricui. Nu vreau să fiu înţeles greşit! Este adevărat, fără lemn nu am fi avut parte astăzi de scaune, mese şi cine mai ştie ce! Într-adevăr! Lemnul este un material indispensabil umanităţii, dar oare acesta nu poate fi folosit cu mai multă băgare de seamă? Cred că s-ar putea, însă nimeni nu a pus vreodată această problemă.
Cine nu şi-ar dori să aibă parte de o casă ecologică? Eu unul visez la o societate bazată integral pe case lemn. Am stat puţin şi am analizat câteva pagini web de pe internet. Ghiciţi ce? România nu este o ţară compusă din criminali. Nu aş fi crezut că mai există firme care să lucreze cu simţ de răspundere în această ţărişoară, dar iată, lumina s-a abătut asupra mea!
AfaceriLemn.ro promoveaza firmele serioase si responsabile din industria
prelucrarii lemnului, a mobilei precum si produsele specifice.
AfaceriLemn.ro doreste sa promoveze industria responsabila departe de
actiunile reprobabile ale diversilor intermediari care au defrisat
padurile si care au creat o impresie falsa asupra unei industrii
fanion. Cu toti ne dorim sa traim bine si intr-o tara normala si poate
ca sunt multi satui de casele din beton armat, mobila din carton,
parchetul cu folie de plastic, drept care va invitam, ca un demers la
normalitate, sa promovam produsele si firmele romanesti din domeniu si
cum le putem gasi si sustine prin intermediul portalului AfacerilLemn.ro.
Recunosc cu mâna pe inimă că sunt recunoscător celor care au fondat acest site pentru că prin acest mod, cineva de acolo, de sus, mi-a dovedit că mai există şi oameni buni.
O mică părere despre această pagină web. Mi se pare foarte uşor de accesat, iar designul este foarte primitor şi simplu, astfel încât cititorii nu trebuie să se schinuie asupra cititului sau accesării paginilor de pe site.
Revenind la subiectul iniţial, cred cu tărie că o multitudine de case făcute integral din lemn ar da foarte bine ţării. Pe lângă faptul că aspectul este unul mult mai primitor şi frumos, lemnul de calitate are proprietatea impresionantă de a reţine căldura şi de a menţine temperatura interioară la un nivel constant. Aş bate cu pumnul într-o masă din cuie de o mie de ori dacă asta m-ar ajuta să îmi construiesc o asemenea casă. Având în vedere preţurile materialelor convenţionale de construcţie, preţurile bolţarilor şi a cărămidei este mult mai scump decât preţuri lemn, tocmai de aceea am această preferinţă faţă de lemn... asta pe lângă faptul că este mai puţin dăunător mediului, mult mai plăcut ca aspect şi elegant. Ce aş mai putea spune? Deja îmi cunoaşteţi apatia faţă de aceşti microbi care ne fură pe la spate şi distrug faţa României, tocmai de aceea cred cu tărie că o piaţă mai bine structurată a lemnului ar ajuta foarte mult această ţară.
Cu tăria care mi-a mai rămas, cu demnitatea şi toată onoarea mea, o să lupt întotdeauna împotriva celor care ne distrug pădurile, împotriva celor care dărâmă şi spulberă poveştile copiilor... imaginaţi-vă că odată aţi fost voi... acum vor fi ei! Să luptăm pentru o lume mai bună.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu