Când sufletul îţi este împrăştiat în o mie de cioburi... când corpul... propriul templu începe să ţi se dărâme... când încasezi lovitură după lovitură şi începi să uiţi cum arată realitatea... ce faci? Te lupţi să treci printr-o mare de foc; devii cea mai oribilă creatură pe care ţi-o puteai imagina... ceva grotesc, ceva fără sentimente. Începi să urăşti tot ce te înconjoară şi îi alungi pe toţi cei care vor să te ajute. Cei care te iubesc, cei care ţin la tine încep să îţi uite chipul... uită cine erai de fapt în trecut. Te uită, devii un necunoscut.şi totodată te uiţi pe tine însuţi.
.JPG)
Viziunea asupra lumii ţi se schimbă, crezi că toţi au acelaşi chip... chipul pe care vrei să îl vezi şi pe care ţi-l doreşti cel mai mult... însă odată cu acest chip... presari peste tine pământ. Cu fiecare picătură, cu fiecare lacrimă pierdută pentru acel chip, începi să te pierzi... oare... oare este acesta Iadul..? Oare Iadul este mai mult decât foc şi pulbere..? Oare Iadul se naşte în noi?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu