Cazare ca la Joe acasă

De câteva zile mă tot seacă la cap unul dintre prietenii mei cei mai buni cum că nu mai suportă nopţile petrecute în propria casă. La început aş fi putut pune pariu că este vorba de o ceartă cu părinţii, însă în drum spre casă mi-a dat mai multe amănunte... amănunte la care chiar nu m-aş fi aşteptat. Mătuşa prietenului meu, proaspăt întoarsă din străinătate, a decis că ar trebui să facă o mică oprire şi să se "cazeze la hanul zgomotelor" cu bărbat, copil, purcel... şi toate cele! Se prea pare că el nu se aştepta ca această vizită să dureze mai mult de o zi, maxim două, însă normal că s-a înşelat... ca o mică paranteză, şi eu cunosc un astfel de parazit. Ok, ok! Dar de ce să se sature să mai petreacă nopţile în propria casă? Motivul este unul foarte simplu. Având în vedere că dormitorul lui este unul foarte încăpător, iar din vreme ce acesta este dotat cu două paturi destul de încăpătoare, părinţii lui au decis să îi culce pe oaspeţi în aceeaşi cameră cu acest nevinovat... victimă chiar! Cei doi, din câte am înţeles, sunt foarte de treabă, nu fac zgomot sau deranjează pe nimeni, însă... copilul... copilul este un mic diavol tazmanian. Indiferent de situaţie, indiferent de locul în care se află, fie că stă în pat, fie că stă în cărucior... acesta ţipă mereu şi mereu... şi nu se mai opreşte niciodată. Ba chiar mai mult, atunci când trebuie să îi facă baie, misiunea cea mai grea este să îl pună într-un scaun de baie bebe. În cele din urmă a început să se acomodeze cu acest nou stil de viaţă... dar totul are şi o limită, nu-i aşa? Trecând peste toate aceste amănunte, am râs foarte mult alături de el astăzi. Obosit cum era, na! Mort, copt... cu mine râzi! Nu stai moleşit! Am încercat să îi readuc starea de bine şi optimismul de odinoară, şi cred că am şi reuşit, dar se vede că orele în care nu a dormit l-au cam stresat. A devenit foarte derutat, plictisit şi obosit. Dar nu-i bai! Când te afli cu nenea Joe nu ai timp de leneveală... că distracţia mereu este în toi, între noi fie vorba, chiar dacă distracţia se află la liceu, în drum spre casă... pe stradă sau prin oraş. Acum aş vrea să termin această postare într-un mod grandios..! Stând de vorbă cu al meu prieten, mi-a cam fost milă de el... adică, ştiu foarte bine prin ce trece. La rândul meu, şi eu am fost torturat de cei doi verişori-viermişori care ţipau, alergau şi se ciondăneau mai toată ziua, dar având în vedere faptul că sunt o persoană foarte calmă în situaţii de stres şi că gândesc la rece în orice moment, nu am prea avut parte de un stres extraordinar, imposibil de suportat, exact aşa cum are el parte. Ce am decis? Joe va fi gazdă pentru câteva nopţi. În ce constă acest lucru? Un pat călduros, trei mese consistente pe zi şi un perimetru păzit în permanenţă de cei mai buni paznici..! Incredibilii căţei numiţi... Coco şi... Lisa! Desigur, aici s-ar putea să se acomodeze mai repede cu lătratul celor două ghemotoace de blană, dar nu garantez nimic în legătură cu toate condiţiile dispuse... adică... este o casă destul de umilă... Haha!