miercuri, 10 iulie 2013

Partea plină a paharului

Cu o frică constantă în subconştient, pe zi ce trece ajungem să nu mai avem încredere în propria noastră persoană, în eul nostru interior, totul din cauza acestei frici faţă de eşec. Desigur, trăim într-o lume unde eşecul nu prea are loc în viaţa noastră de zi cu zi, dar nu trebuie generalizată ideea că o greşeală oricât de mică, în unele cazuri, ne poate distruge viaţa. Nu, nu trebuie să gândim astfel, însă nu trebuie să lăsăm în lături reuşita.

Revenind la ideea principală, poate aşa cum pe unii studenţi ai facultăţilor îi constrâng foarte mult examenele şi sunt foarte stresaţi în urma predării acestora, deşi ştiu că au învăţat foarte bine şi au impresia că ştiu tot, cam aşa suntem şi noi, mereu cu frică faţă de viitor. Suntem complexaţi datorită gândului că putem eşua. Putem eşua în viaţă, putem eşua în dragoste, putem eşua în afaceri, putem eşua în relaţiile cu ceilalţi, iar exemplele pot continua, însă acest lucru nu ar trebui să ne constrângă atât de mult.


Rămânând cu impresia că nu suntem capabili să facem un lucru, ne pierdem încrederea faţă de noi înşine, devenim automat inferiori în faţa tuturor şi dăm undă verde anxietăţii, sentiment care nu prea aduce beneficii, de cele mai multe ori ducând la depresii urâte. Nu, noi suntem mult mai buni. O înfrângere nu a însemnat niciodată pierderea unei bătălii. Trebuie să trăim veşnic cu ideea că noi suntem singurii stăpâni care controlează fiecare şurub, acolo sus, în mintea noastră, şi că nu trebuie să lăsăm nimic şi pe nimeni să se joace cu ea încât să nu mai avem o judecată limpede.

Dificultăţile sunt făcute cu un scop. Care ar fi acela? Dificultăţile vieţilor noastre sunt făcute pentru a fi depăşite. La fel ca nişte bariere, aceste mici piedici au întotdeauna un punct slab. Devenind mult mai încrezători, automat începem să vedem partea plină a paharului. Nu vă închideţi niciodată în sufletul vostru, ci mai degrabă acceptaţi şi treceţi mai departe.

Toate acestea conduc la o simplă frază care ar trebui să ne motiveze pe toţi, indiferent de situaţie: "Fiecare şut în fund este un pas înainte".

2 comentarii:

  1. Răspunsuri
    1. Sunt încântat că ţi-a plăcut postarea mea! Te aştept în continuare, oricând să vii să citeşti şi mai multe postări.

      Ștergere