În ultima perioadă nu am prea mai avut timpul necesar pe care obişnuiam să îl acord numai persoanei mele. Parcă îmi este dor de momentele în care stăteam relaxat, în linişte, citind sau meditând. În unele situaţii chiar mă jucam cu nişte jucarii creative, cum ar fi cubul rubik. Desigur, astăzi sunt foarte ocupat cu blogul, liceul şi toate proiectele pe care le desfăşor de aproape un an, dar am decis ca în curând să fac puţină ordine prin cutiuţa ce-mi serveşte drept protecţie pentru "mecanismul" ce mă împinge să fac anumite lucruri.
Problemele din viaţa personală au ajuns să fie atât de greu de combătut încât nu mai ştiu ce să fac. Ca şi cum nu ar fi fost de ajuns, o iritaţie nenorocită mă tot ţine de câteva zile, provocându-mi usturimi la nivelul feţei. Încerc totuşi să trec cu vederea peste aceste aspecte. Mă gândesc, poate, că totul se datorează stresului şi al oboselii. Orarul încărcat şi programul nu prea sănătos pe care îl urmez a provocat câteva schimbări majore în viaţa mea. Cu cea mai mare sinceritate vă spun că abia aştept să intru în vacanţă. A venit vremea să redescopăr frumuseţea timpului liber, ba chiar să îmi reamintesc cum se "mânuieşte" o jucărie.
Dacă vă întrebaţi de ce am menţionat anterior tocmai cubul rubik, ei bine trebuie să recunosc, nu am reuşit niciodată să îi rezolv feţele, dar a fost întotdeauna un prieten care a reuşit să mă ţină departe de lumea reală, provocându-mă să intru într-o lume nouă, imaginară. Întotdeauna mi-a plăcut să mă chinui încercând să rezolv acest mic puzzle ce disperă atâtea persoane, şi totuşi pentru unii este un banal cub pe care îl meşteresc din două-trei mişcări, reuşind astfel să îi potrivească feţele în doar câteva clipe. Copilăria mea a fost atât de frumoasă încât îmi doresc să mă întorc pentru o zi în acea perioadă. Dacă eşti născut în aceeaşi perioadă în care m-am născut eu şi nu ai "gustat" măcar o dată din minunăţiile de jocuri clasice, cum ar fi consola de jocuri pe televizor sau consola brick games, fie nu eşti om, fie nu ai avut condiţiile necesare de a face aceste lucruri. În ambele cazuri, nu judec pe nimeni, dar trebuie să spun că este o mare pierdere!
Ce să vă mai spun? Trebuie, şi mă simt obligat, să spun că abia aştept să intru în vacanţă şi să dorm cât vreau, să merg unde vreau eu, mai ales la verişorii mei, şi să petrec mai multe clipe de calitate alături de familia mea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu