Îmi este foarte dor de verişorii mei. De ceva vreme nu am mai apucat să îi văd sau să mai trec pe la ei. Ţinând cont de faptul că în ultima perioadă nu am făcut nimic altceva decât să scriu pe blog şi să mă axez pe proiectele pe care le am deja în desfăşurare, nu am prea avut ocazia să mă mai relaxez sau să părăsesc casa, în special dormitorul meu. Visez uneori cu ochii deschişi şi îmi aduc aminte de momentele în care mă jucam pe covorul din dormitor cu verişorii mei... nişte jocuri pentru copii, jocuri cu lego... dar, trebuie să recunosc, acele maşinuţe mici pe care le ţineau la ei în permanenţă erau preferatele mele. Momentele de care nu mă pot sătura niciodată, care ar fi trebuit să le imortalizez cu aparatul foto, şi nu doar cu ochii, sunt momentele pe care le petrec alături de cei doi prichindei care mă scot din sărite uneori, dar îmi aduc mereu zâmbetul pe buze. Sunt un familist convins, iar ei mi-au dovedit că rudele sunt nepreţuite... pentru că se aplică întotdeauna vorba "nu îţi poţi alege rudele"... iar asta mă duce cu gândul la faptul că fiecare lucru îşi are rostul în viaţă... chiar şi rudele! În copilărie nu am putut dispune de la fel de multe jocuri pe cât dispun aceşti doi pitici, însă mă bucur că măcar ei au parte de ceea ce îşi doresc. Cuburile lego erau (şi poate că încă mai sunt) preferatele mele. Întotdeauna îmi stârneau imaginaţia şi mă porneau să construiesc diverse clădiri, maşini şi chiar oameni. Copilăria trebuie trăită la maxim pentru că vină o perioadă în viaţa tuturor când ne săturăm de jocuri, iar acel moment se numeşte maturitatea. Odată ce atingem acest prag al vieţii, pierdem noţiunea timpului, îmbătrânim atât fizic cât şi psihic, iar timpul nu ne mai ajunge pentru distracţiile care ne puneau sângele în mişcare numai în momentul în care ne gândeam la ele. Viaţa trebuie trăită frumos! De aceea, am decis că nu este niciodată prea târziu pentru a mă întoarce în timp, pentru a savura vechile bucurii care mă ţineau cu orele pe afară.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu