Să fii bun ca El

Stând pe o bancă, în parc, am putut zări un bărbat trecut prin multe primăveri, îmbrăcat foarte modest care se odihnea la colţul unei clădiri vechi. Era foarte obosit, iar privirea sa povestea ani întregi de suferinţă şi trai sărăcăcios. Palmele îi erau uscate şi pline de crăpături, semn că a muncit foarte mult. Căuta în zadar cu privirea pe cineva, dar nu găsea niciodată persoana pe care dorea să o vadă. Era foarte dezamăgit, ca şi cum îşi căuta de ani întregi, fără oprire soţia ce i-a fost alături foarte mult timp. Acum mai avea doar o bicicletă veche. Clădirea de care se rezema era chiar un magazin de biciclete. Obosit fiind, crezu de cuviinţă că era un moment numai bun să arunce o privire pe fereastră în căutarea unui motiv de a se distanţa de lumea reală. Pe geam era lipită o ofertă, desigur că pentru cei care aveau şi bani: suport bicicletă, genţi bicicletă, suport auto biciclete. Îşi dădu jos din cap pălăria apoi îşi trecu o mână prin părul cărunt. Capul îi era afectat de o calviţie uşoară, iar pielea îi era foarte uscată. Faţa îi era atât de grijulie, iar privirea îi era sinceră. Numai zâmbetul blajin putea să denote fericirea cu care era încărcat acest om. Chiar dacă grijile îi năpădeau mintea deja bulversată de ceea ce vedea în interiorul magazinului, bătrânul riscă şi făcu un pas spre magazin. Îşi lăsă bicicleta în stradă în timp ce intră agitat în magazin. Mersul îi era foarte amuzant, puţin cocoşat, tremurând şi timid, îl făcea să pară abia scos dintr-o piesă de teatru. Părea că vânzătoarea îl cunoştea de mult timp pe bătrân. Prin geam se putea observa cum cei doi se îmbrăţişau cu tandreţe. Afară însă se întâmpla un lucru cumplit. Ultimul lucru mai de preţ al bătrânelului era furat de un om rău. Ieşi afară cât de rapid putu, însă era prea târziu. Singurul lucru care mai rămăsese îi era pălăria căzută pe jos. Hoţul însă nu ajunsese prea departe; fusese izbit de către un autoturism. Lovitura îi fusese fatală, din păcate. Bătrânul îşi ridică pălăria de pe jos apoi se îndreptă spre hoţ. Bicicleta îi era neatinsă. Se aşeză în genunchi lângă hoţ apoi se rugă pentru el. Făcu semnul crucii de trei ori, apoi îşi aşeză pălăria peste chipul acestuia. Îl iertă pentru fapta săvârşită. Se ridică, îşi luă bicicleta apoi dispăru în nebunia oraşului. Aceasta se dovedise a fi cea mai emoţionantă şi mai pură poveste la care avusem şansa să asist.