Anul trecut, în această perioadă mă aflam în Belgia. Uneori simt că s-a întâmplat cu doar câteva clipe în urmă, clipe care în cele din urmă s-au transformat în amintiri, pentru mine mai puţin plăcute. Îmi aduc aminte cum am ajuns la Bucureşti cu tatăl meu, urmând ca de aici să luăm avionul spre noul "cămin". Intrând în aeroport am putut observa o reclamă la un stand de ziare. Scria foarte mare, cu majuscule: "Aerotravel - croaziere; bilete avion Bucureşti Madrid". Tata se îndrepta spre poartă cu două bilete de avion în mână cu destinaţia spre Belgia. Simţeam un sentiment de nostalgie cum mă acapara în timp ce mă prezentam alături de tatăl meu la controlul vamal. Privind pe geam, un avion putea fi văzut aterizând. Mă îndreptam uşor spre avion, ţinând în mână tot ce mai aveam din ţară... de acasă. Un mic suvenir de la o prietenă foarte bună şi geanta cu haine. Într-o oarecare măsură mă simţeam împlinit, credeam că o să duc un trai mai bun, ţinând cont de faptul că în acea ţară economia era cu mult mai dezvoltată decât la noi... însă ceva mă ţinea legat de acest pământ sacru. Totuşi, nu pot să nu menţionez faptul că senzaţia pe care ţi-o induce un avion în timpul zborului este una tocmai înfricoşătoare. Utilizând vorbele tatălui meu, avionul este ca un autobuz cu un motor foarte vechi. Singurele lucruri care m-au deranjat au fost nişte turci... arabi, ce erau! Nu aveam nimic împotriva lor, ba chiar eram uimit că nici bine nu plecasem din ţară, iar eu deja aveam ocazia să întâlnesc oameni "noi"... însă trebuie menţionat faptul că nu le mai tăcea gura! Tot trăncăneau de câteva ore, încât am spus că o să mă mut în toaleta avionului. Iar în toaleta avionului... dacă v-aş mai spune ce am făcut şi acolo... cred că v-ar bufni râsul! Dar asta lăsăm pe altă dată!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu