duminică, 23 noiembrie 2014

Masajul, idee de afacere sau relaxare?

În ultima perioadă mi-am dat seama că am probleme cu spatele. Tare bine mi-ar mai prinde şi mie o sesiune de masaj! Desigur, aş putea avea parte de masaj şi la mine acasă, dar probabil că nu la fel de confortabil decât cel dintr-un salon de masaj. Cu www.mesemasajgabimsj.ro am ocazia să îmi cumpăr o masă de masaj foarte frumoase, la preţuri super avantajoase. Ba chiar am pus ochii pe una, însă ştiu că nu este un "must have" pentru zilele noastre, de aceea mă gândeam şi la deschiderea unui salon de masaj. Se câştigă foarte bine, iar lumea ar fi încântată de o asemenea idee. Ştiu cât de receptivă este lumea la aceste idei inovatoare şi chiar ar fi un plan bun pentru o afacere de viitor. 

Astăzi, când internetul este probabil primul întemeietor al afacerilor, avem posibilitatea de a căuta şi găsi cele mai simple metode de a ne ridica singuri în acest domeniu. În cele din urmă, nu doar americanii şi nemţii au dreptul de a se relaxa pe bani puţini, aşa este? Eu consider că toţi avem voie să ne facem de cap din când în când, dar din cauză că nu prea există asemenea locuri, de ce să nu profităm şi să facem o afacere din asta? Dacă ar fi să mă întrebaţi pe mine, eu aş fi un client frecvent al saloanelor de masaj. Din când în când, consider că am dreptul la puţină relaxare şi răsfăţ. Câteodată mă gândesc şi privesc puţin în urmă la zilele în care merg la liceu şi lucrez acasă ca blogger. Am foarte multe pe cap, iar timpul este super limitat. Nu am deloc timp pentru mine în timpul liber, însă pentru câteva ore, pun pariu că aş putea să mă pierd în ambianţa unui salon de masaj.

Aşadar, pe lângă faptul că mesele de masaj sunt cele care pun bazele acestei afaceri, magazinul amintit anterior ne aduce aminte de faptul că merităm să ne gândim şi la noi din când în când. Dacă nu vrei neaparat să faci din ţânţar armăsar, poţi foarte simplu să îţi cumperi o masă de masaj şi tot ce îţi mai trebuie este un prieten, o rudă sau un frate care să te maseze atunci când eşti încordat şi obosit. Eu aşa aş face! În orice caz, vă recomand să accesaţi pagina menţionată în link şi să vă convingeţi şi voi asupra preţurilor foarte mici pe care le are magazinul.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu