vineri, 28 octombrie 2016

Calea spre bucurie

Îmi amintesc cu drag fiecare zi în care i-am făcut cadou iubitei mele câte o floare. Pentru mine florile sunt unele dintre cele mai frumoase lucruri din lume. Nu cred că există ceva mai frumos prin care să îţi exprimi bucuria sau iubirea faţă de o persoană. Florile sunt cele mai ieftine şi mai frumoase cadouri pe care cineva le poate face cuiva. De mic mi-au plăcut foarte mult florile şi am învăţat că sunt şi mai frumoase atunci când sunt dăruite din inimă persoanei iubite. Cu toate acestea nu trebuie să fim nişte extravaganţi. Dacă vrem să atragem atenţia printr-un gest, nu este necesar să cumpărăm un buchet. O singură floare însoţită de un mesaj scris din inimă ar trebui să rezolve totul. Şi unde putem găsi flori sau aranjamente florale frumoase? Dacă în realitate nu prea aveţi noroc, putem găsi flori online la cele mai bune preţuri.


Există o florărie online care mi-a plăcut întotdeauna şi mi-a atras atenţia în mod deosebit încă de la prima răsfoire a "catalogului" virtual de flori expuse. Florăria Olla.ro este una dintre cele mai bune şi mai profesioniste florării din întreaga ţară, iar renumele pe care îl poartă cu mândrie se datorează faptului că toţi clienţii care au achiziţionat o floare din această florărie s-au bucurat de "rezultate" extraordinare. Eu spre exemplu m-am gândit ca de ziua iubitei mele să îi fac cadou o floare. Momentan nu ştiu ce floare, însă am timp berechet să decid până atunci. Cu toate acestea, mi-a mai trecut prin minte un gând. Aş vrea ca înainte cu câteva zile ca ea să împlinească noua vârstă, să merg pe furiş şi să îi ofer o altă floare. Cred că asta ar face-o să sară de bucurie.


La cum ştiu eu oamenii, am mai făcut astfel de gesturi în trecut şi am avut întotdeauna satisfacţia că persoanele care au primit simţeau că erau speciale. Mama şi sora mea. Probabil că pe sora mea am impresionat-o cel mai tare cu aceste gesturi, deoarece a lucrat un timp destul de lung într-o florărie care făcea aranjamente florale foarte frumoase. Tot ce ieşea din mâna ei era foarte frumos. În orice caz, ideea este că sora, mama şi iubita mea sunt singurele persoane cărora le-am oferit vreodată flori fără vreun motiv anume. Reacţiile lor au fost pe măsura gestului, deoarece un asemenea act nu ar fi putut rămâne nerăsplătit. Mama mi-a dat tandreţe, sora mi-a arătat bucuria ei, iar iubita mea mi-a oferit... simplu... iubire!


Probabil cel mai frumos moment din cele amintite anterior a fost cel al iubitei mele. Nu credeam că mi-ar fi sărit vreodată în braţe cu atâta iubire, emoţie şi satisfacţie. Satisfacţia că are pe cineva care ţine la ea atât de mult încât nu uită să facă şi gesturi mici atunci când trebuie. Bărbaţi, nu vă mai lăsaţi păcăliţi de copiii aceştia care prostesc fetele cu maşini şi bani. Cumpăraţi o floare, pentru că sunt atâtea florării online care vă aşteaptă, şi oferiţi acea floare unei fete la care ţineţi cu adevărat. Gestul nu va fi uitat niciodată! Şi cine ştie? Poate că la sfârşitul zilei s-ar putea să aflaţi că sunteţi noul prieten/iubit al acelei fete.

Acest articol a fost scris în cadrul competiţiei Superblog 2016.

Un comentariu: