joi, 5 februarie 2015

Fashion post #5

Acest articol este scris foarte târziu şi chiar nu ştiu cât de mult aş putea să acord atenţie ideilor mele, însă mi-am propus să abordez ceasurile de această dată. Ceasurile sunt probabil cele mai tari accesorii posibile. Indiferent de sex, culoare sau naţionalitate, cu toţii depindem de un program, iar acesta ni-l facem în funcţie de timp. Atunci, la cine apelăm când trebuie să ne facem un program? Este de la sine înţeles că la ceas.


Primul meu ceas cred că l-am primit de la o pungă de pufuleţi cu surprize. Pe atunci probabil că nu prea ştiam ce să fac cu el, însă astăzi apreciez fiecare ticăit redat de mecanismul acestei invenţii geniale. Legându-ne de aspectul lor, ceasurile sunt foarte diferite. Aşa cum menţionam anterior, este un accesoriu purtat atât de femei cât şi de bărbaţi, ceea ce face ca modelele să fie foarte variate. Uneori mai rămân în lumea mea ciudată şi îmi imaginez cum ar fi fost dacă fiecare persoană din această lume ar fi avut un ceas numai al lui. Vă daţi seama? Un model unic în lume, care să reflecte personalitatea persoanei respective. Ei bine, acel ceas ar fi amprenta şi eticheta persoanei, la fel cum şi astăzi, în lumea reală de această dată, ceasul reprezintă o etichetă pentru persoanele care îl poartă.

Cel mai plăcut aspect la aceste accesorii este acela că pot fi cumpărate la preţuri uluitor de mici. Există şi ceasuri care pot ajunge la preţuri extraordinar de mari, dar cu 100 lei poţi să îţi cumperi un ceas foarte ok. Din acest punct de vedere, ceasurile se numără printre cele mai versatile accesorii purtate de om, întrucât este o oarecare nevoie de alternanţă între stiluri, iar ceasurile nu pot împărtăşi toate acelaşi stil. Sport nu va fi niciodată prieten cu casual, iar casual nu va fi niciodată prieten cu formal.

În concluzie? Nu putem trăi fără ceasuri!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu