marți, 11 martie 2014

Stă la coadă domnul

Într-o zi mai puţin însorită, Arthur, un om de afaceri din Marea Britanie, a ajuns în aeroportul din Bucureşti. Odată ajuns aici, el trebuia să se întâlnească cu un partener de afaceri român. Cei doi bărbaţi aveau planuri mari în legătură cu un software abia lansat pe piaţa virtuală. După luni întregi de afaceri la distanţă, cei doi aveau în sfârşit ocazia să se întâlnească faţă în faţă, reuşind astfel să poarte discuţii mai pe îndelete. Românul, mai generos din fire, l-a invitat pe partenerul său într-un restaurant select din Bucureşti, restaurant găsit prin intermediul paginii web www.localuriinbucuresti.ro. Intrând cei doi pe uşa restaurantului, un ospătar îi întâmpină cu zâmbetul pe buze. Acesta observă ţinuta celor doi, astfel că îşi dădu seama de categoria socială în care se aflau. Îi pofti elegant la o masă pentru două persoane, rezervată special pentru afacerişti. Meniurile erau aşezate frumos pe verticală chiar lângă vaza cu flori. Totul era aranjat la perfecţie, de parcă patronul ar fi ştiut că un asemenea eveniment urma să aibă loc în acea zi. Cei doi aruncaseră câte o privire asupra meniului, începând să îşi încreţească frunţile în timp ce se strofocau să îşi aleagă o comandă cât mai bună... pentru că în cele din urmă, banii nu mai contau! Ospătarul aşteptă în tot acest timp la câţiva paşi distanţă de masă. Comanda plecă la scurt timp după ce afaceriştii înmânară ospătarului meniurile. Nu trecură nici zece minute că un alt angajat al restaurantului veni cu ambele comenzi. Românul se opri la tradiţionala friptură de viţel, în timp ce englezul îşi delecta papilele gustative cu un homar. Savurau fiecare înghiţitură ca şi când ar fi fost ultima lor masă. Muzica liniştitoare şi ambianţa relaxantă făceau ca fiecare moment petrecut la masă să fie de nepreţuit. La bucătărie se observa forfotă mare. Cei doi bucătari fugeau ca fripţi prin bucătărie, dând în acelaşi timp ordine ajutoarelor. Comenzile erau foarte multe, ţinând cont de faptul că restaurantul era recomandat pe plan internaţional de unul dintre cei mai buni critici culinari ai lumii. Aici veneau doar cei mai bogaţi, rafinaţi şi cultivaţi oameni. Nu oricine îşi permitea să mănânce aici. Unii făceau glume şi spuneau că era de ajuns să priveşti resturile de mâncare ce ajungeau la gunoi ca să începi să salivezi. Afaceriştii erau foarte mulţumiţi de serviciile prestate. Românul se mândrea de faptul că în sfârşit găsi un restaurant de seamă care să facă publicitate într-un mod pozitiv ţării. Era prima dată când încercă o astfel de strategie în afacerile sale. Nu credea vreodată că va ajunge la un numitor comun cu partenerul său, în ciuda divergenţelor pe tema banilor, în propria ţară. Ce să fie? Cu puţin noroc, o masă copioasă şi un restaurant de cinci stele, toate certurile şi neînţelegerile se evaporară. Făcând un gest subtil către ospătar, englezul îl chemă la masă. Amândoi îşi plătiră partea din comandă, lăsând totodată un bacşiş generos tânărului angajat care alergă de colo-colo numai pentru a se asigura că totul este în regulă. Pe lângă serviciile prestate, românul fu mulţumitor şi faţă de Dumnezeu pentru că nu fusese nevoit să aştepte la coadă pentru a se aşeza la o masă. Noroc chior!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu