duminică, 23 martie 2014

Istoveala vieţii..!

Luna aceasta nu a fost una dintre cele mai uşoare luni ale mele (nici nu se numără printre preferatele mele). Am fost super ocupat cu blogul şi alte proiecte începute cu nişte prieteni. Nici măcar nu a început perioada tezelor, iar eu deja mă simt suprasolicitat de toate activităţile pe care le depun. Încerc să mă împart în prea multe direcţii, deşi nu am încotro, şi încerc să duc la bun sfârşit tot ce încep. Astăzi am găsit totuşi o portiţă de scăpare, puţin răgaz. Am descărcat ceva muzică nouă, dar bună şi am dat play. Desigur, nici serialul Dexter nu se lasă mai prejos, de aceea trebuie să vă anunţ că sunt deja la al treilea episod din sezonul 7. Ţinând cont de faptul că nu mai sunt multe ore până când şi această zi se va încheia (pentru că timpul trece mult mai rapid atunci când eşti în weekend), vă urez un sfârşit de weekend minunat!

Un comentariu:

  1. Si eu trec prin astfel de momente, insa de cele mai multe ori inchid ochii, trag aer adanc in piept si o iau de unde am ramas cu ideea ca poate intr-o zi, macar pentru cateva minute, o sa pot spune ca sunt libera si ca nimic nu ma mai preseaza!
    Desigur ca sunt vise, dar ideea de a lupta pentru libertate merita :))

    RăspundețiȘtergere