marți, 19 august 2014

Despre bebeluşii din viaţa mea

Suntem concepuţi, ne dezvoltăm, ne naştem, creştem, simţim şi trăim. Îmi aduc aminte cu nostalgie de momentele din copilăria mea. Deşi sunt un adolescent, mă simt de parcă nu aş fi trecut nici acum de copilărie. Mă simt atât de plin de viaţă, optimist şi copilăros. De ce ar trebui să mă simt altfel? Cu toate acestea, sunt mult mai matur acum. Uneori îmi doresc să mă întorc în acea vreme când mama purta toate grijile, iar eu mă jucam şi mă distram, atât cât puteam, bebeluş fiind. Din păcate era "bebeluşeniei" a trecut de mult, iar eu merg cu privirea înainte, spre viitor. Am trecut şi prin acea etapă a vieţii când am primit un nou membru al familiei şi l-am ţinut în braţe, l-am iubit şi i-am simţit mişcările nărăvaşe încă de înainte de a se fi născut. Este vorba de verişorul meu.

El, spre deosebire de mine, s-a născut cu mult mai târziu faţă de mine. A avut parte de lucruri pe care eu nu le-am avut, fapt care l-a făcut puţin cam răsfăţat, dar consider că este un copil încă, iar eu cum îl iubesc necondiţionat pe puşti, nu am ce să îi reproşez! Acum este la şcoală, merge şi la handball şi chiar este un jucător foarte experimentat. Revenind la vremea pe când era doar un bebeluş, el s-a putut bucura, spre exemplu, de multe suzete colorate, biberoane... un incalzitor biberon... si multe, multe altele! Era foarte delicat şi fragil! Îmi era foarte milă să îl ating, pentru că aveam impresia că o să îi frâng oscioarele lui micuţe. Un lucru este foarte sigur despre bebeluşi: sunt super adorabili.

Dacă a avut puterea să mă schimbe ca persoană... vă daţi seama ce impact a avut naşterea lui asupra personalităţii mele. Înainte ca el să se nască eram foarte timid, fricos... şi nu ştiu ce să cred, dar am impresia că odată cu naşterea lui, urmată la câţiva ani distanţă de naşterea fratelui său, am căpătat un soi de responsabilitate pe care aş putea să o mai dobândesc din nou abia când voi avea proprii copii sau în momentul în care voi fi unchi. Mi-s dragi din primele clipe în care i-am cunoscut!

Mă gândesc şi mă amuz când îmi aduc aminte de certurile pe care le-au avut ei, ca fraţi, de-a lungul timpului. Dacă ar fi acum să îi aduc aminte celui mai mare cu câtă ardoare îşi mai dorea un frate sau o soră... pe atunci nici el nu era conştient de situaţie. Pentru mine însă, venirea lor pe lume a însemnat un moment foarte special în viaţa mea, făcându-mă astfel foarte fericit şi mândru de faptul că am asistat şi ajutat la creşterea celor doi. De la hrănit, babysitting (da, şi eu am fost dădacă de foarte multe ori, şi din nou, da, şi băieţii pot fi dădace) şi îngrijit, le-am făcut pe toate. Dar ştiţi ce? Nu regret nicio clipă petrecută alături de aceştia! Începând cu primul şi continuând cu cel de-al doilea verişor, mă consider un om bogat şi privilegiat de Dumnezeu.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu